Despre Code Abroad: un nou start-up de joburi IT în Europa (interviu)

De curând l-am cunoscut pe Răzvan, unul dintre inițiatorii Code Abroad, un start-up nou inițiat de o echipă tânără din Viena și Cluj. Start-upul îi vizează pe specialiștii în IT și mi se pare foarte interesantă ideea lor deoarece ei au un scop precis: să ofere posibilitatea studenților, proaspeților absolvenți și specialiștilor din domeniul IT de a-și găsi un job la companii din Europa. 

I-am pus lui Răzvan câteva întrebări despre platforma Code Abroad, iar dacă dați click pe link o să vedeți site-ul unde găsiți oferte de joburi in IT în companii din Europa.

1. Ce este Code Abroad? Cum v-a venit ideea Code Abroad?

Code Abroad este un start-up cu o echipa tânără din Viena și Cluj, care unește companii dinamice cu programatori talentați și ambițioși din toată Europa. Ideea s-a născut în urma observării unor probleme a companiilor din Austria și Germania de a găsi specialiști IT talentați, dar și a nevoii și ambiției programatorilor în special din estul Europei de a dobândi experientă în companii de top din domeniu, în care să le fie apreciate cu adevărat cunoștințele și entuziasmul.

Clujul este unul dintre orașele care oferă unii dintre cei mai buni specialiști IT din Europa.

2. Cine face parte din echipa si ce atributii are fiecare?

Echipa este formată din: Patrick Blaha, Lukas Gutwinski și Răzvan Vaida. Patrick este cel care menține contactul cu companiile, Lukas se ocupă de marketing, iar Răzvan de intrarea și promovarea pe piețele din Europa. Observarea acestei nevoi a companiilor a fost posibilă în urma experienței și feedbackului primit de către Lukas și Patrick cu o altă platformă de joburi destinată studenților WU Viena. Răzvan, pe de altă parte, a observat interesul studenților și programatorilor în special din România pentru locuri de muncă în companii din străinătate.

Colaborarea a început în acest an datorită unui curs comun la care am avut ocazia de a dezvolta aceste idei.

Suntem întotdeauna deschiși spre noi colaborări. Momentan lucrăm atât din Viena cât și din Cluj. Viena este unul din orașele unde se găsesc unele din companiile cu care colaborăm, în timp ce Clujul este unul dintre orașele care oferă unii dintre cei mai buni și căutați specialiști în IT din Europa.

3. Care este principiul de funcționare al platformei Code Abroad?

Momentan contactul cu companiile este unul direct, dar pe viitor lucrăm la un sistem self-service prin care companiile vor putea să încarce singure conținutul anunțurilor. Procesul de aplicare diferă în funcție de companie, dar în principal cei interesați pot aplica direct prin încărcarea CV-ului sau altor documente cerute de fiecare companie.

Având în vedere faptul că platforma CodeAbroad este înca nouă, prețul pentru postarea unui job este unul promoțional, dar pe viitor acesta se va schimba și va varia în funcție de valabilitatea anunțurilor și de numărul de joburi pe care fiecare companie îl va avea.

4. Aveti companii/ persoane care folosesc deja platforma?

Feedback-ul primit este unul pozitiv, companiile sunt foarte interesate să atragă programatori talentați din toată Europa. Dovadă sunt și companiile pe care am reușit să le atragem până în momentul de față. Avem atât start-up-uri din Berlin care au primit investiții de milioane de euro, cât și companii deja cunoscute cum ar fi Intel, Trivago sau Novomatic. De asemenea locurile de muncă oferite variază de la internship-uri, poziții entry-level până la senior-level. Feedback-ul din partea utilizatorilor este de asemenea impresionant. În prima săptămână am primit multe mesaje de la oameni din România, Polonia, Bulgaria, Croația sau Ungaria care erau foarte încântați de platformă și doreau să aplice pentru joburi.

5. Care sunt avantajele platformei dezvoltate de voi?

Avantajul principal este acela că locurile de muncă regăsite pe www.codeabroad.eu sunt oferite de companii interesate să angajeze specialiști din toată Europa, dovadă fiind și faptul că majoritatea joburilor necesită doar cunoașterea limbii engleze. Platforma CodeAbroad aduce la un loc o varietate mare de locuri de muncă atractive, astfel ușurând mult procesul de găsire a locului de munca cel mai potrivit.

6. Ce asteptări aveți de la Code Abroad?

În viitor ne dorim să devenim cea mai mare platformă care oferă joburi internaționale în domeniul IT și să dăm posibilitatea fiecărui programator de a-și găsi locul de muncă și experiența la care visează.


Dacă ești pasionat de domeniul IT sau lucrezi deja în domeniu, intră pe site-ul CODE ABROAD, urmărește-le pagina de Facebook și aplică la joburile care sunt postate pe site.  Momentan majoritatea joburilor sunt la companii din Germania și Austria, iar platforma este în curs de dezvoltare.

Leave a Reply