Festivalul Hameiului: un festival cu potențial (foto)

Sighișoara este un oraș care mi-e foarte drag. Îmi place cetatea, îmi place atmosfera, turnul cu ceas, bisericile, scările acoperite, pivnițele, muzeele, casa cu cerb. Pentru că toată vara nu am avut concediu, mi-am propus să am câteva zile de relaxare în Sighișoara cu pretextul perfect: Festivalul Hameiului.

Atentie: articol lung. 🙂

HameiAșa că am pornit de joi la drum, am stat câteva ore în Târgu Mureș și pe la 8 seara am ajuns la cazare, la Binder, un hotel perfect în care m-aș muta de mâine. Pentru că este destul de mult de scris, voi pune mai multe fotografii și mai puține cuvinte.blonda mica copyAm avut „surpriza” să nu fie atât de multă lume precum mă așteptam eu.

Baiat medieval in sighisoaraAm avut noroc că a fost vreme frumoasă și am putut sta pe terasă, dar seara a fost destul de frig. O bere și muzica bună mai încălzeau atmosfera. BereM-am bucurat mult când am văzut că byron vor cânta sus în cetate, dar mi-a fost greu să văd că abia suntem puțini oameni în fața scenei. Dar noi, cei care eram, știam melodiile și cântam împreună cu ei. Asta contează și băieții au fost ca de obicei minunați.

byron in sighisoara

După byron am coborât din cetate pentru a merge la concertul celor de la Rotilos, o formație de coveruri care mi-a plăcut foarte mult. De ce? Deoarece s-a văzut foarte clar pasiunea și dăruirea pentru muzică.

Dar…aici a fost locul în care fotbalul a învins muzica. Când publicul a cerut bis, formația nu a putut să ne onoreze cu încă o melodie deoarece începea războiul, meciul România- Ungaria și trebuie să fie proiectat acolo. Deși oamenii urlau că mai vor o melodie și că nu ne pasă de meci…Rotilos

Rezident Ex. Ei au făcut un show foarte bun și bisul a fost cerut de publicul mai numeros.

Rezident ex

Serile erau reci în cetate, cu berea la 6 lei la doză, cam mult din punctul meu de vedere, în momentul în care este festival al berii și plătești intrarea în cetate 10 lei.

Dar diminețile și priveliștea pe care o vedeam dimineața pe fereastra…au compensat.

DSCF2242Casa Rock din cetateDSCF2283 În timpul festivalului Hameiului se mai desfășurau încă 3 festivaluri micuțe: Festivalul Fanfarelor, festival de folk si de film.DSCF2313DSCF2336 DSCF2341Unul dintre lucrurile foarte faine la Festvalul Hameiului a fost „instalatia”/ fântâna de bere. În fotografie puteți vedea muguri de hamei, apă cu bere care ajungea apoi în butoi și se servea.

Festivalul hameiuluiAici puteti vedea mai clar mecanismul:

Copilul acesta a fost pe scenă, s-a jucat, s-a luptat, a fost energic și ne-a atras atenția, fiind foarte expresiv.

DSCF2363 Silva a fost berea festivalului și s-a consumat…cu moderație, desigur. 🙂DSCF2429Ducu Bertzi se bucura și el de muzica fanfarelorDucu Bertzi in sighisoaraDupă concertele din cetate, seara se aduceau bănci și se proiectau filme.

Pentru formația Grimus s-a strâns un public mai mare care s-a așezat confortabil pe scaune. Dar Grimus ne-au ridicat de pe scaune, la propriu.Grimus in sighisoara 1

Pentru a ajunge la concertul Alternosfera trebuia să cobori din cetate. Dar merita. DSCF2580Sighișoara este cu siguranță unul dintre orașele cu potențial turstic și cultural foarte mare. Mai trebuie doar oameni cu inițiativă care să se ocupe în continuare de organizarea tot mai bună a evenimentelor care să atragă oameni din toată țara și nu numai.

sighisoara bisericaTrebuie să învățăm să valorificăm patrimoniul mai bine și prin asta nu mă refer să fie bilet cu intrare la fiecare biserică. Sighisoara cetateCetatea din Sighișoara este locul perfect pentru evenimente de acest gen, doar să nu cădem în cealaltă extremă, de bâlci, de festival al micilor și al prostului gust. Sighisoara festivalul hameiuluiAcest festival trebuie să continue, să crească și să promoveze muzica bună și evenimente de calitate, care să atragă oameni de calitate și nu scandalul, ci doar voia bună, de cultură.

În continuare câteva fotografii, cu mențiunea că mai sunt multe de povestit, bune și rele, dar per total a fost frumos și relaxant, exact ce aveam nevoie.SighisoaraTipa cu tigara Sghisoara de susAceasta este ultima fotografie realizată în Sighișoara în momentul în care m-am intors pentru un minut să o mai privesc, nu se știe când mai ajung la o plimbare în cetate. 🙂

SIghisoara

Tu când ai fost ultima oară în Sighișoara?

Ai ceva de spus? Nu ezita!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.