Skip to content

Relatări, dezvăluiri de la #JBPARTYCLUJ !

În sfârșit am timp  să  scriu cum a fost la petrecerea de sfârșit de an a jurnaliștilor și a bloggerilor de joi seara. Fără vreun vs sau versus.

Asta pentru că toată lumea s-a simțit bine, am fost într-un loc foarte drăguț numit Godfather s Cafe (like-uiți și mergeți acolo să drojdiți), un loc micuț, simpatic, numa bun de distracție și care are ca motto cunoscuta expresie din filmul cu același nume ( fără Cafe): ‘I’m gonna make him an offer he can’t refuse.”

În caz că nu știe toată lumea, eu am fost persoana cea mai tânără din local 🙂

Așa  că după ce am filmat-o pe o colegă ( nu va zic ce și de ce, că oricum vă gândiți numai la prostii) pe la 20.30 am ajuns și eu acolo. După ce mi-am plătit modica sumă de  10 lei, am luat o bere și am început să mă tot bag în seamă cu lumea și să povestim în diverse mici cercuri, până toată gașca s-a adunat la karaoke, unde a fost foarte amuzant.

Din câte îmi amintesc, au cântat următorii: Alex Ursa, Mihai Labo, Mirona, Andrei Palatkas, eu, ăăăă…, Ingineru, jurnaliștii de la Foaia Transilvană- Emil Moldovan și Renata Tezges (care scriu și la un blog mare), Nicoleta (profa de norvegiană), Cristina Pirvu și Gabriela Ludușan, Cosmin Lucaci, Valentin Schiopu, Radu Bichis. Sper că  nu am uitat pe nimeni și îi felicit pe toți.

Cei care au organizat petrecerea merită toate aplauzele – Tibi Fărcaș (se pare că încă nu sunt ultima care mai este pe wordpress.com) și Dan Olteanu. Cei doi s-au ocupat de tot ce trebuia și a ieșit mult mai bine decât credeam. Știam că va fi o  experiență faină, dar a fost mai mult de atât.

În sfârșit i-am cunoscut live pe cei pe care îi citesc aproape în fiecare zi.

M-am bucurat și să îl văd din nou pe Zolty și că a făcut parte din juriul pentru karaoke.

M-au amuzat discuțiile cu Ștefan, cu Daniel Rus, cu Mihai.

Mi-a plăcut la nebunie să îl trollez pe Coste și să îi fac câte o fotografie sărutând (pe obraz, perverșilor) câte o persoană de sex masculin. Fotografii aici. muahaha.

Mi-a plăcut să povestesc în sfârșit cu Tibi Fărcaș, să dăm din cap și să fredonăm Hey You de la Pink Floyd. Nu pot uita mirarea cu care mi-a spus Tibi: Nu pot să cred că o tânără de 20 de ani cunoaște melodiile astea! văzându-mă că știu multe piese.

Mâncarea a fost foarte bună, la fel și berea și Jagermeister-ul și barmanii și totul!

Groparul suprem a venit cu Anca, soția lui, oameni care fac parte din familia mea și deși nu ne vedem foarte des, ne bucurăm să ciocnim o bere!

Desigur că am apreciat dansurile „orientale” ale lui Alex Ursa, ușoarele beții ale lui Călin Ilea și Adi Popa..dar deja intrăm în detalii inutile, care rămân acolo 😀

Sper ca video-ul ăsta să funcționeze într-un final. L-am upload-at de vreo 3 ori. Nu ratați o cântare de excepție cu Alex Ursa la microfon și restul în jurul lui. Scuzati-mi râsul, pur și simplu nu mai puteam, era prea amuzant!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GcG2Hr-S26o&feature=g-upl&context=G2172f6aAUAAAAAAAAAA]

 

Așa că vs dintre bloggeri și jurnaliști a fost înecat în bere, distracție, voie bună!

Felicitări organizatorilor, barului pentru ospitalitate și celor care au fost prezenți și care s-au distrat așa cum trebuia!

Dar desigur că anul nu se încheie aici: mai urmează Ajunul, apoi Crăciunul, revelionul și abia apoi putem spune să avem un an nou cât mai productiv, tot cu așa multe proiecte care au ieșit din online, tot cu încredere, voie bună și fără vs, ci doar cu ft!(featuring)

Dar multe altele mai sunt de spus 😀

Nu uitați că fotografii găsiți aici, aici, aici.

7 thoughts on “Relatări, dezvăluiri de la #JBPARTYCLUJ !”

  1. Pingback: Petrecerea bloggeri vs. jurnaliști | Injineru' român

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.