Biserica Calvaria din Cluj-Mănăștur

De când m-am mutat în Cluj mi-am schimbat domiciliul de 3 ori. Prima oară am stat în Dâmbul Rotund, lângă depoul CFR, o zonă urâtă, dar cu siguranță cu cele mai multe si frumoase amintiri din anul I de facultate.

A doua oară am locuit pe 21 decembrie, la 5 minute de facultate și la 7 de centru. O zonă ideală, dar în care nu am locuit mult din cauza proprietarilor care ne-au făcut o surpriză: ne-au spus că au vândut apartamentul. Ce activitate mai frumoase să ai în 8 martie decât să cauți apartament nou?

Acum locuiesc aproape de Sala Sporturilor și lângă Biserica Calvaria, despre care citesc că este cel mai vechi monument istoric și de arhitectură păstrat în fostul sat Cluj-Mănăștur, din apropierea Clujului.

Biserica Calvaria Cluj1Terenul aparține Bisericii Romano-Catolice din Cluj-Mănăștur. În jurul bisericii se află și un cimitir.

Calvaria Cluj cruce

O să scriu aici câteva detalii istorice pe care le-am găsit, evident, pe WIkipedia, care mi se par foarte interesante:

  • În interiorul fortificației a funcționat începând cu a doua jumătate a secolului al XI-lea, abația benedictină Monasterium Beatae Mariae de Clus.
  • Din vechile construcții se mai păstrează doar corul bisericii. Este prevăzut cu o navă mai simplă, construită în secolul al XIX-lea pe vechile fundații.
  • Biserica este înconjurată de un val înalt de pământ. Acestea reprezintă urma fortificațiilor elipsoidale din evul mediu, când întreaga zonă dispunea de șanțuri de apărare spre sud, est și vest. Spre nord exista o pantă naturală abruptă.

cluj fain (5)

Dacă locuiești în Cluj și încă nu ai vizitat încă Biserica Calvaria, te anunț că pentru a o vizita trebuie să mergi în timpul programul de vizite. Dacă nu ajungi la timp, este un gard și poarta o să fie închisă.

Biserica Calvaria Cluj40

Deschis:
10-13
15-18.30
Marti, joi și sâmbătă: 16-18
Duminica: 11-17

 De fiecare dată când am mers am fost singură. Îmi place locul foarte mult, deși este un supraveghetor foarte strict. Am urcat o dată scările acestea să fac fotografii și a deschis ușa dintr-o dată și mi-a spus că nu am voie să urc treptele acelea. Poate voi il prindeți în toane mai bune.

Biserica Calvaria Cluj11Pentru mine este un loc liniștit și perfect pentru a scăpa o jumătate de oră sau chiar o oră de agitația Clujului și pentru a mă relaxa.

Dacă nu este genul tău de relaxare o dată la câteva luni, atunci nu o sa îi apreciezi liniștea și mai bine mergi la o cafea în centru. 🙂

Ai fost vreodată? 🙂

Ai ceva de spus? Nu ezita!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.