Skip to content

Romeo şi Julieta. Dansul dragostei în Piaţa Mare Sibiu

Romeo şi Julieta sunt două nume care sunt rostite cu o semnificaţie. Nu sunt nume obişnuite, care să te lase rece.

Dimpotrivă, sufletul ţi se încălzeşte şi te gândeşti, inevitabil, la dragoste. Dragostea interzisă şi cea neîmpărtăşită sunt cele mai grele forme ale iubirii.

Nu am pomenit de cei doi îndrăgostiţi fără un scop anume, ci ca să vă povestesc cum a fost aseară în Piaţa Mare a Sibiului cu ocazia Zilei Bunelor Maniere.

Aproximativ 50 de dansatori au urcat pe scena amplasată în Piaţa Mare pentru o prestaţie de zile mari:  Romeo şi Julieta-opera lui William Shakespeare reprezentată într-o combinaţie de teatru şi balet.

2800 de scaune au fost amplasate pentru confortul celor care au plătit bilet (15/30 lei) , scaune care nu au fost ocupate în totalitate, luând în calcul şi ploaia care probabil i-a ţinut pe mulţi în casă.

Cu mici incidente, spectacolul a fost unul foarte interesant şi reuşit şi cred că multă lume a simţit emoţia şi dragostea transmisă.

Scene precum cea a balului, a certurilor între familii, a  luptelor, a iubirii, au fost interpretate de către balerini cu limbajul trupului, un limbaj atât de grăitor şi de complex. Unele scene au fost însoţite de înregistrări vocale ale textului original în limba engleză.

Mai mult decât superb, muzica compozitorului rus Serghei Prokofiev a răsunat în Piaţa Mare, amplificând atmosfera de după ploaie, alături de luminile care se potrivieau mereu. Toate aceste elemente au făcut ca spectacolul să fie unul reuşit.

Să nu îi uit pe cei de la Cavalerii Cetăţii Rosii, care au luptat pe scenă şi au fost figuranţi.

Am realizat câteva fotografii de la spectacol :[slideshow]

Totodată, pentru mine înseamnă foarte mult aceste spectacole culturale, bine organizate şi care se desfăşoară în aer liber.

Nu îmi inchipuiam că dragostea celor doi şi această tragedie superbă va prinde un contur atât de frumos pe muzică şi pe balet. Sentimentele prind viaţă,  sunt mult mai intense şi simţi mult mai bine tot ceea ce se întâmplă.

Mult mai interesant este să vezi doi îndrăgostiţi care dansează, se iau în braţe, să îl vezi pe Romeo cum o poartă pe Julieta în aer de parcă ar fi uşoară ca un fulg.

Superb!

Art must  go on!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.