Skip to content

Mircea Vintilă: „Interziși eram toți folkiștii, dar parcă mai interziși suntem astăzi”

Sunt fericită! Zilele acestea am regăsit câteva interviuri pe care credeam că le-am pierdut. Astăzi vă prezint (după multă vreme) un interviu luat lui Mircea Vintilă, folkist.

Am realizat Interviul înaintea unui concert pe care l-a sustinut în Cluj și l-am transcris. Artistul mi-a povestit despre începuturile sale în muzică, despre tendințele actuale, dar și despre cât de mult ajută internetul la promovarea muzicii.

Mircea Vintila

Se spune de multe ori despre dvs că sunteți un trubadur.

Este anul 1949 anul în care s-a născut un trubadur?

Mircea Vintilă: Hai să îți spun eu ce s-a întâmplat. Eu nu am debutat ca un cântăreț cu chitara. Am debutat ca solist al unei trupe de rock, în aceea perioadă în care toată lumea dorea să-și facă o formație. Apăruseră The Rolling Stones, Beatles, toate formațiile celebre, într-o perioadă de creație formidabilă. Normal că toți tinerii cântau în acea perioadă la chitară sau încercau să cânte.

Bineînțeles că ne lăudam: „uite, am ascultat o piesă nouă și așa sună”.

Ce discuri vedeam, cumpăram ca să putem să ascultăm.

Nu găseam la noi să cumpărăm, dar se mai aduceau, erau în vogă afară, acolo unde se lansau. Erau cântece așa frumoase încât nu aveai cum să nu îți dorești să interpretezi și să dorești și tu să îți faci o formație. Eu am cântat ca solist vocal într-o formație care se numea Vega.

Nu se prea găseau instrumente în România anilor 60… Nu găseam. La un moment am primit cadou un microfon Grundig, era un microfon de mare preț și în general formațiile se făceau așa…conta să ai un instrument ca să avem pe ce cânta. Cine avea intrument era tare de tot.

DSCF3152

Când ați avut prima chitară?

Mircea Vintilă: În liceu am cântat la violă și vioară și tatăl meu a făcut rost de o chitară spaniolă. Se cânta ciupit și pe mine mă enerva deoarece voiam să cânt cu pană, mă enerva.

Cornel Chiriac avea o emisiune la radio și acolo l-a prezentat prima oară pe Bob Dylan. Pe vremea aceea cânta acompaniat de chitară și cânta și la muzicuță.

Atunci mi-am dat seama că este foarte interesant: voce și chitară, aveam deja chitara.

Pe vremea aceea ce cântați?

Mircea Vintilă: Încercam să imităm, asta era marea găselniță, învățai acorduri că nu exista chitara sau școala de muzică ca să înveți chitara.

Învățam unii de la alții pentru că nu aveam cum să învățăm altfel. Învățai și progresai în clipa în care învățai un cântec de la Beatles sau alte formații. Aici este impresionant, pentru că fiecare venea cu alte cântece, cu creații.

Vă amintiți prima oară când ați cântat în public?

Mircea Vintilă: Am cântat cu trupă rock, dar cântam în niște cluburi, pentru că existau multe cluburi. Dar erau locuri mai nesemnificative, se dansa, ascultau muzică și cântau trupe, fiecare cu un program.

Mircea Vintila la Cluj

Dar prima oară cu chitara am cântat într-o duminică dimineață la Casa Studenților Grigore Preoteasa, așa se numea pe vremea aceea, în cenaclul Atlantida condus de Radu Anton Roman. Era un cenaclu în care fiecare prezenta poezii, creațiile lui. Într-o duminică a cântat Mircea Florian trei cântece, erau toate creații. Iar în duminica următoare am cântat eu. Cam asta este într-un fel apariția mai studențească și mai adevărată.

Tot timpul era public mare. Folkul și rockul au apărut în mediul studențesc, toți erau studenți. Era un moment de cultură. Mulți au continuat, mulți au plecat în străinătate, și-au văzut de carieră.

V-a afectat cenzura?

Mircea Vintilă: Apariția acestor genuri de muzică nu le-au convenit, erau compozitori de muzică, ei au simțit că se întâmplă ceva și câ încep să piardă teren pentru că lumea îi iubea pe muzicieni, erau o apariție, erau altceva. O lungă perioadă si-a văzut fiecare de treaba lui. Interziși eram toți, dar parcă mai interziși suntem astăzi, e mai rău că acum nu te dă nimeni la radio.

Este un alt fel de cenzură. Și atunci erau anumite emisiuni, anumite ore în care mai dădeau. Pentru că și aceia erau tineri redactori muzicali și mai dădeau. Discuri am făcut și eu și formațiile mari.

La folk contează și linia melodică și versurile. Se făceau și versuri cu trimiteri spre regim. O melodie frumoasă și un text care spune ceva…erau frumoase.

De fapt, folkul apărea ca un protest șoc.

Interviu Mircea Vintila la Cluj

Din perspectiva dvs, cum este muzica folk în ziua de astăzi?

Mircea Vintilă: Mai sunt festivaluri de folk, am fost acolo, am fost și în juriu. Clujenii au fost mereu la înălțime, au luat primele locuri, chiar și primele două locuri doar clujenii. Sunt foarte buni.

Le dăm premii, diplome, bani, dar problema este: cine le face discuri? Cine îi dă la radio? Nimeni.

Singura posibilitate este în online. Totul se mută acolo, ei să se promoveze. Este foarte bine, într-o clipită ajunge pe internet.

Este exact cum pe vremuri funcționa telefonul fără fir, din gură în gură: Ai ascultat piesa Yesterday a trupei Beatles? Din vorbă în vorbă se auzea despre cântece.

Internetul este o realizare extraordinară pentru ei: poți să asculți, poți să postezi, să vezi. Dar totuși, asta este problema: vor și artiștii să aibă un album în bibliotecă.

Urmăriți emisiunile de talente?

Mircea Vintilă: Nu prea. Dar știi ce se întâmplă? Un profesor sau un producător i-ar vedea pe cei talentați și i-ar face mari dacă ar fi interesați.

Apariția contează: trebuie să cânți peste tot și îți faci experiență. Sunt emisiuni, văd că oamenii sunt foarte activi pe Facebook. Este foarte bun Facebook-ul pentru promovare.

Dar probleme sunt.

Ce artiști cunoașteți din Cluj?

Mircea Vintilă: Clujul se situează cel mai bine ca festivaluri de folk, ca artiști, dar și la ce se cântă aici. Ioan Onișor, Ionuț Mangu, Alexandra Sidor este foarte bună artistă, dar și alții.

Emeric Imre s-a luptat mult, și-a făcut un repertoriu, a deschis niște cluburi cu specific, a avut clubul Autograf și foarte multă lume mergea acolo.

Este măcel acum în legătură cu genurile muzicale. Sunt atâtea genuri muzicale…

Ii multumesc înca o dată pentru ca mi-a acordat jumatate de ora in care am povestit si am ascultat muzica pentru suflet.

Mi-am amintit de melodia Miruna: este una dintre melodiile pe care le-am învățat la chitară la început. Nu cred că o voi uita vreodată.

Voi mai ascultați muzica folk câteodata? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.