Skip to content

Melodiile cu care concurează România la Eurovision 2013

Sinceră să fiu, nu îmi plac melodiile care sunt selectate pentru a fi trimise la concursul Eurovision. Dar până la urmă este vorba de un concurs european în care  de multe ori nu merg cei mai buni artiști pe care îi are o țară, ei probabil sunt ocupați cu concertele și cu alte lucruri mai bune de făcut.

De obicei participă formații care au potențial, dar de care oamenii nu au auzit până atunci și de aceea cele mai multe voturi le obțin cei mai cunoscuți dintre ei.

Cezar Ouatu ne reprezintă țara cu melodia It’s my life.

Cezar Ouatu Eurovision 2013

http://unimedia.info

M-am uitat la preselecția de anul acesta și am fost dezamăgită pentru că preferații mei sunt Electric Fence. I-am văzut și vara la Pensinsula și de atunci le urmăresc evoluția, care este foarte bună.

Deși este al doilea an în care sunt pe locul II si nu merg să ne reprezinte țara, poate că al treilea an va fi cu succes sau vor realiza că au lucruri mai bune de făcut.

Cel mai bun lucru din toată treaba asta cu Eurovisionul este faptul că acum sunt mai cunoscuți și tot mai mulți oameni abia așteaptă să meargă la un concert de-al lor.

Electric Fence

Elena Vasile – Electric Fence

Anul acesta, la Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai.

România va intra în partea a doua a semifinalei din 16 mai alături de Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia și Armenia.

 Aici sunt câțiva dintre cei cu care Cezar Ouatu va concura:

Serbia :

http://www.youtube.com/watch?v=1D4LZRhsmt8
Grecia:

http://www.youtube.com/watch?v=5hRd06Cotc8

Suedia:

http://www.youtube.com/watch?v=pWCzWd0G4YY

Ucraina:

http://www.youtube.com/watch?v=8lquwJWLNy0

Estonia:

http://www.youtube.com/watch?v=7GNzh9dlijc

Belarus:

http://www.youtube.com/watch?v=Ihe4yKhYa9I

Bulgaria:

http://www.youtube.com/watch?v=BDqdyOr6YqU

Ungaria:

http://www.youtube.com/watch?v=YwMgAS858YQ

Armenia:

http://www.youtube.com/watch?v=bektj-KsEK8

Georgia:

http://www.youtube.com/watch?v=iKlIBcjTWCw

Lituania:

http://www.youtube.com/watch?v=Na0iPVpeRPk

Austria:

http://www.youtube.com/watch?v=zrgLgMQuMaY

Cipru:

http://www.youtube.com/watch?v=g6N7RhjGmqo

Slovenia:

http://www.youtube.com/watch?v=kLcsTm_FMYE

Finland:

http://www.youtube.com/watch?v=9VW98Qobi_E

Malta:

http://www.youtube.com/watch?v=nM3-aWJ5xvM

Islanda:

http://www.youtube.com/watch?v=gr6-V8KzpJs

Danemarca:

http://www.youtube.com/watch?v=VL17Pdghdvo

Elveția:

http://www.youtube.com/watch?v=oAjjH3GdsQ4

Belgia:

http://www.youtube.com/watch?v=XqgFla6N0E0

Spania:

http://www.youtube.com/watch?v=MmXspLSPPBk

Care melodie iti place? Ce părere ai: are Cezar șanse să ia vreun loc bun la Malmö? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.