Skip to content

Les Elephants Bizarres: muzică românească (2)

Aseară am fost pentru prima oară la concertul formației Les Elephants Bizarres care a avut loc în Euphoria Music Hall.

Formația Les Elephants Bizarres abordează genul Indie-Pop-Rock, un gen destul de nou și neexploatat în România, cu câteva excepții (The Moood, Dekadens, The Noise etc.).

Les elephants bizzaressÎi stiam pe băieți din cauza melodiei Hello says the devil (ascult-o aici), melodie care apare într-o reclamă la Pepsi, pe care nu o găsesc acum. Când am tot auzit melodia nici nu mi-a trecut prin minte că ar fi români și evident că m-am bucurat foarte mult când am aflat.

Concertul de aseară a fost perfect pentru o seară de vineri și a strâns un public numeros care le știau melodiile. Toată lumea a dansat, a cântat alături de ei și s-au simțit bine.

Les Elephants Bizzares1Formația a captat interesul publicului după ce melodia lor a fost soundtrackul reclamei Pepsi, iar acum au succes deoarece sunt difuzați pe radio Guerrilla, au concerte la festivaluri și prin țară.

Și evident că au succes deoarece sună foarte bine, optimist și te fac să dansezi, să țopăi.

Les Elephants Bizzares4Formația există de prin 2007 și încep să aibă notorietate mai mare deoarece au concerte bune, sunetul este diferit față de formațiile comerciale din România, sunt tineri, frumoși și cu potențial.  Citeam un interviu cu ei și spuneau că ei sunt programatori, unul este art director, deci fiecare se ocupă cu altceva, dar fac și muzică.

Dă play acestei melodii dacă nu ai ascultat deja Hello (says the devil) și spune-mi cum ti se pare. Am ales să o postez pe aceasta pentru că este prima lor melodie în limba română și este o melodie de vară, pe care să o asculți la maxim.

A fost un concert reușit și vă îndemn să mergeți să îi vedeți când puteți, asta în cazul în care sunt pe gustul vostru, fiecare are preferințele sale muzicale.

Cum ți se pare formația?

Pentru că avem nevoie de formații vesele, care să ne dea motive de zâmbit, haideți să promovăm mai bine formațiile românești care sună bine și care ar putea avea un viitor frumos în muzică. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.