Skip to content

Cluj Arena rocks 2!

În urmă cu câteva minute stăteam în cameră și ascultam bubuiturile. Erau artificii la stadionul Cluj Arena.

Credeam cu ardoare că voi ajunge azi la dechiderea oficială a stadionului, dar prinsă cu alte probleme familiale și administrative, nu am reușit să ajung să văd minunăția.

Voiam să merg la stadion, să fac fotografii, să văd toată câtă lume e interesată de festivitatea de deschidere, să fac un vox-pop cu impresiile celor prezenți. Chiar voiam să fiu acolo, mai ales intr-o zi atât de frumoasă.

Deși nu am fost azi la ziua porților deschise, încă vreau să merg în 8 octombrie în calitate de blogger acreditat,  cu acces deschis la toate evenimentele şi locaţiile asociate, inclusiv în zonele de back-stage cu posibilitatea de a avea acces la unii artişti în timpul concertelor şi în zonele VIP ale stadionului, precum şi o vizită ghidată privată a facilităţilor arenei.

Aceste beneficii le pot avea dacă câștig concursul despre care am citit pe blogul lui Olteanu.

Astfel, pentru concurs am mai scris aici .

Ceea ce vreau să subliniez în această postare este faptul că așteptările mele față de festivitatea de deschidere sunt destul de ridicate, având în vedere amploarea pe care a luat-o acum acest stadion.

De la un simplu stadion, a ajuns să fie unul dintre cele mai importante repere ale Clujului.

Găzduiește una dintre cele mai importante formații rock, viitoare legendă rock- SCORPIONS.

Sper și cred că acest stadion va fi un alt giuvaer al Transilvaniei, iar festivitățile de deschidere vor impresiona pe foarte multă lume, mai ales pe cei prezenți, dar și pe cei care nu au putut ajuge și sunt informați doar pe calea online-ului prin recenzii, fotografii, blog, Twitter, Facebook sau televiziune.

După  cum spuneam mai sus, programul festivităților de deschidere sună foarte bine, pompos, fiind organizat pe două zile și cred că vor ieși foarte bine toate activitățile, având in vedere faptul că formațiile anunțate au un anumit renume:


8 octombrie:

  • SCORPIONS
  • VOLTAJ
  • SEMNAL M
  • SENSOR ȘI GRIGORE LEȘE

9 octombrie:

  • SMOKIE
  • SMILEY
  • PASĂREA COLIBRI
  • LOREDANA ȘI AGURIDA
  • HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA.
Formațiile programate ( în afară de Scorpions și Smokie) sunt toate naționale, deși pe plan local există numeroare formații care meritau să fie pe scena Arenei.
Probabil, în viitor (eu așa sper) să mai fie organizate evenimente de acest gen, deoarece un stadion este un loc excelent nu doar pentru meciuri, ci și pentru alte activități, desigur cu riscurile de rigoare.
Eu vreau să fiu blogger acreditat deoarece sunt în stare să transmit cu adevărat ceea ce s-a întâmplat acolo.
Știu din proprie experiență că un concert pe stadion este extraordinar, mai ales răsunând melodiile nemților de la Scorpions, pe care îmi doresc să îi ascult pe frumoasa Arenă a Clujului.
Fiind studentă la jurnalism, pentru mine este important să fiu la fața locului și să observ reacții și derularea activităților..
Vreau să fiu în inima evenimentului, mai ales pentru că mă bucur să fiu în Cluj în momente importante ca acesta.
Până acum vreau să fac lucruri jurnalistice, destul de serioase, dar..să recunosc-tare mult mi-ar plăcea să urlu cât pot la concerte, să mă chinui iar o săptămână să îmi revină vocea, să vorbesc cu Grigore Leșe, să fac fotografii cu membrii trupei Scorpions și câte si mai câte.
O berică cu Dan Olteanu, cu TVdece-ii și cu mulți alții care vor fi prezenți acolo.
Finalizez în același ton ca și în postarea precedentă.
Așa că, super comisia de evaluare, Dan OlteanuTvdece-ilor, ne vedem, auzim, cântăm pe stadionul Cluj Arena:D
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pmE_l_dN9UM&ob=av3e]

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.