Superb: 3D mapping pe Biserica Sf. Mihail la Zilele Culturale Maghiare 2016

Vineri am asistat în Cluj-Napoca la prima proiecție de video 3D mapping pe care am văzut-o live. A fost o experiență mult mai frumoasă și intensă față de cum m-am așteptat. Evenimentul a fost organizat în cadrul festivalului Zilele Culturale Maghiare în Piața Unirii cu ocazia aniversării a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș liber regal.

În Piața Unirii avea loc reprezentația de gală a spectacolului “Hunyadi László”, de Erkel Ferenc, în interpretarea Operei Maghiare de Stat. Spectacolul a fost în limba maghiară, cu traducerea în română pe ecranele amplasate. Deși nu vedeam foarte bine ecranul din cauza umbrelelor partenerilor „alcoolici”, am urmărit piesa și a fost foarte interesantă și dramatică. Așa cum îi „șade” bine unei opere.

După spectacol, a început celălalt spectacol așteptat al serii:

Video 3D mapping pe Biserica Sfântul Mihail

Piața Unirii a fost plină și s-a aplaudat mult. Ce s-a întâmplat de fapt la proiecția 3D? Ne-a dat emoție, ne-a făcut să zâmbim și să fim uimiți de efectele realizate de artistul Bordos László Zsolt pe zidul bisericii.

Am filmat o mică parte și trebuie să știi că nu se compară video-ul cu live-ul.

Am căutat câteva informații despre artistul care a făcut animațiile: se numește Bordos László Zsolt, este maghiar născut la Brașv și locuiește în Budapesta. Mai multe informații și portofoliul sunt aici. Pagina de Facebook aici.

Artistul are video proiecții 3D în întreaga lume. Acesta este teaserul care a fost promovat pentru proiecția din Cluj. O să vedeți mici părți din proiecții realizate pe clădiri celebre. Arta lui și munca lui sunt foarte apreciate,

Mă bucur mult că am fost în Piața Unirii și îi felicit pe organizatorii festivalului Zilele Culturale Maghiare.

Cine a mai fost acolo? Sper să mai văd live arta 3D mapping deoarece este superbă. 🙂

Leave a Reply