Skip to content

Peninsula ziua 2.

  • A doua zi, vineri, 26 august. 

Aceasta a fost o zi mult mai bună pentru mine, deoarece am reușit să văd mai multe decât în ziua precedentă (cand unde am intrat doar la ora 22.)

Din pacate, nu am facut fotografii astazi.

Formațiile care au cântat și la care am fost: NOHAKasabian, Grimus și am prins si ceva de la Andy C.

Noha  ne-au plăcut foarte mult. Stilul lor mă prinde, mă face să dansez și să îi pun la lista de formații pe care le-aș mai vedea.

Un moment frumos a fost acela în care solistul Chevalier Hadley a coborât de pe scenă, a sărit gardul și a venit în public cu microfonul, urlând: Say what you want, apoi întindea microfonul și fanii urlau în microfon. Printre aceia, m-am aflat și eu, era chiar lângă mine și a întins microfonul. Nu am ezitat și am urlat uuuuuuuuuuu!

Frumoase momente la acest concert plin de energie, muzică bună si comunicare cu publicul.

Kasabian  au avut o prestație bună, eu fost și ei energici și au comunicat cu publicul. Nu am avut niciodata tangență cu această trupă, dar am avut surpriza că aceștia au mulți fani. S-au înghesuit în față ca să își vadă preferații și cei mai mulți s-au bucurat de concert.

Mi se părea ciudat că solistul și-a făcut cruce de vreo trei ori, așa în semn de mulțumire.

Grimus

La această formatie mi-am dorit mereu sa ajung si tot timpul aveam altceva de facut. Ei bine, i-am prins la Peninsula.

Din pacate, am stat putin deoarece nu ne-a placut. Solistul nu canta versurile, se astepta ca toata lumea sa cante cu ei si nu era chiar asa. Probabil ca lumea din fata i-a perceput altfel, dar daca stateai putin mai in spate, toata lumea parea plictisita.

Nu mi-a placut deloc, am stat cam 3 melodii, aveam asteptari mari de la ei.

Da..asta este. Niciodata nu trebuie sa avem asteptari prea mari.

Dupa concerte, am mers în mai multe corturi după concerte, unde erau party-uri. Am ales să rămânem la cortul acela micut de lângă cortul VIP. Acolo ne-am distrat foarte bine, deoarece nu prea punea dj-ul muzică electronică. Plylistul conținea mai multă muzică rock, cu formații precum Metallica, Megadeth, Guns n Roses, Ac/Dc etc și distracția a fost garantată.

Cam scurt, dar timpul…nu este prea mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.