Skip to content

Despre Peninsula 2011! Prima zi

Festival Tuborg Green Fest Peninsula a luat sfarsit, cu un bilant de aproximativ 73.000 de persoane puse pe distractie.

Bodor László, directorul Tuborg Green Fest Peninsula a declarat pe site-ul oficial:„Am încheiat cu succes această ediţie a festivalului şi am înregistrat un număr record de vizitatori. Mulţumim sponsorilor şi tuturor celor care ne-au ajutat în organizarea şi mediatizarea evenimentului. Acum centralizăm toate datele pentru a finaliza evaluarea în perioada următoare, dar noi preconizăm că vom ieşi pe zero cu bugetul, nu vom avea pierderi dar nici profit”.

Am revenit si desi am scris pana acum doar o postare scurta, aceasta va fi una mai lungăăă, cu detalii.

  • Prima zi, joi, 25 august.

Corturile au fost montate, cozile la bilete erau mari și berea începea să curgă.

Zbob și Zdub au atras multă lume, după cum îmi dădeam seama, stând la coadă și incercând să rezolv niște mici probleme apărute. Din păcate, nu am reușit să îi prind si să încep festivalul cu zbenguială, dar asta s-a rezolvat când am ajuns la prima scenă din perimetrul festivalului-TALENT STAGE- unde a început recitalul celor de la ROA.

Cu multă energie, pasiune, beaturi drum n bass, riffuri de chitară,  ROA ne-au încălzit și în înghesuiala aceea abia reușeai să dansezi.

Publicul a fost în delir şi toată lumea a cântat împreună cu cei de ROA-Rise of Artificial, melodia cea mai cunoscută (deocamdată), ei ne-au făcut să strigăm Ne place, place, place!

Da, ne-a plăcut și am fugit la următoarea scenă denumită Kiss Terrace.

Acolo ne-au întâmpinat cei de la URMA, care ne-au calmat și ne-au dat o ușoară stare de….cum să spun…o stare pe care nu o doream atunci, noi doream să dansăm, să țopăim, deși sunt fan Urma și ii respect pentru munca lor si muzica pe care o fac cu pasiune.

Așa că…evenimentul serii începea pe scena Tuborg Main Stage.

La ora 23 a început formația germană GUANO APES.

Melodiile cele mai așteptate au fost: Open your eyes, Lord of the boards, Preety in scarlet, dar din păcate, mă așteptam la mai mult. Nu știu de ce, dar atmosfera nu a fost așa de spectaculoasă cum ne așteptam, iar mulți oameni nu au stat până la finalul concertului. Desigur că aceasta este o opinie și desigur că fanii nemților au stat până la sfârșit, așteptând binecunoscuta melodie  LORD OF THE BOARDS, pe care au cantat-o la final,iar lumea a dat din cap.

Următorii de văzut au fost FOREIGN BEGGARS. Combinația de hip-hop, dubstep și grime pur și simplu ne-a electrizat.

Formația britanică a colaborat cu Noisia, Skrillex, Flux Pavilion, Chasing Shadows iar ritmurile nebune, energia lor și dorința de distracție a publicului a făcut ca prima seară de la Peninsula să fie superbă, dar cu dureri mari de picioare și cu praf din cauza zbenguielii. 🙂 Oamenii, cel puțin din fața scenei, unde am stat cu prietenii , au dansat încontinuu și ne doream tot mai mult.

Și mai mult am primit din partea dj-ului GOJIRA, care de la ora 3 dimineața nu ne-a lăsat să mergem să dormim, ci ne-amai ținut în priză pentru ceva timp, timp în care abia am avut timp să respirăm.

Puteam vedea emoția și plăcerea lui Gojira de a se afla pe scenă, mai ales atunci când publicul îl mai cerea.

Astfel, după concertele principale ale festivalului, au fost invitați numeroși dj care să întrețină atmosfera și care să alunge frigul cu ritm și mult bass. În cortul Freedom Music Arena nu am fost de multe ori, deoarece nu mă atrăgea muzica de acolo.

Despre a doua zi citiți aici.

A treia zi- aici.

Păreri de la altii, culese de mine- aici.

😀

3 thoughts on “Despre Peninsula 2011! Prima zi”

  1. haha, f tare 😀 ai prins o gramada de trupe destea micute si pe Grimus si Kasabian 😀 cul. pacat ca nu ti-au placut Guano, la mine sunt pe locul 2 ;))

    asteptam impresiile de duminica 😉

    1. Da, asa e.Am vrut sa vad tot,dar nu am apucat sa vad chiar toate formatiile.Imi place formatia Guano Apes foarte mult, dar nu stiu, la concert..poate nu eram unde trebuia in public..dar mai ales cu cine trebuia. 😀 dar e okkk

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.