Skip to content

Călătorie in tărâmul zeilor-Grecia

 Am fost în urmă cu două veri în Grecia.

 Chiar înainte să plec în Grecia, mi-am cumparat aparatul foto și am făcut câteva fotografii.

Când te gândești la Grecia, vezi istorie, zei, oameni bronzati si bine-dispusi. Acolo am cunoscut unele persoane care erau prietenoase, mai ales proprietarul pensiunii unde am stat.

Mai jos e cetatea Platamonas.

Grecia >>> Meteora.

După Muntele Athos, Meteora este cel mai important Centru Monastic Ortodox al teritoriului Greciei.

Fara fotografii, este foarte greu sa incerci sa explici cuiva ceea ce ai vazut acolo. In aceste momente in care ajungi intr-un loc spectaculos, se potriveste foarte bine vorba: “O fotografie buna face cat 1000 de cuvinte”.

Mi-aș dori, ca acum, în loc să stau la lumina lămpii să scriu, să fiu pe plajă la soare, cu o limonada rece(ok, am exagerat, cu o bere). dar cel mai mult mi-ar place ca acum să fiu la munte, la un foc de tabară, cu o chitară în mână și cu prieteni.

Asta ar fi superb. Dar nu mai este mult timp și probabil că voi fi în cea de-a doua locație, că sa fim seriosi…am eu bani de Grecia acum? 🙂

2 thoughts on “Călătorie in tărâmul zeilor-Grecia”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.